CAP II : PAMANTURILE
"Apoi ajunsera la Amara. Satul, mai mare, era coplesit de aceeasi saracie, cu aceleasi casute coperite cu paie, aceleasi ograzi pline de balarii."
"Pe dreapta incepea gardul de uluci pe subzidire de caramida, cu stalpi patrati din loc in loc. Era conacul Iuga. In dosul imprejurimii un sir de plopi batrani strajuiau ca un front de ostasi de garda. Printr-o poarta deschisa se vedea ograda cu cladirile pentru logofeti, argati si alti slujitori, cu grajduri, cotete, hambare... Mai incolo, dupa vreo suta de pasi, venea intrarea principala la casele boieresti. Poarta era inalta si larga, cu trei ascade de zid unite deasupra intr-o cusca de porumbei."

Dialog dintre invatatorul Ion Dragos si Titu Herdelea:
"Pe urma invatatorul, incalzindu-se, ii spuse ca oamenii vor pamant si ca nu mai pot trai din ceea ce prisoseste boierilor. Invoiala, chiar cinstita, impune taranului sa dea jumatate din rodul muncii lui proprietarului. Muncind cat munceste azi, dar pe pamantul lui, omul ar avea un trai de doua ori mai bun. In realitate insa trei sferturi din truda saracilor merge sa intretina huzureala celor ce stapanesc pamanturile. Mai fericiti au fost sclavii de odinioara, care erau hraniti, imbracati si ingrijiti in schimbul robiei, pe cand taranii nostri, robotind mai rau ca robii, nu ajung sa-si castige nici macar mancarea omeneasca si trebuie sa cerseasca si sa ramaie vesnic datori la ciocoi ca sa nu moara de foame."