Religia romanilor din primele secole ale istoriei lor se prezenta sub forma primitiva a animismului.Forte misterioase , obscure divinitati sau spirite , malefice sau binefacatoare , erau banuite ca impregneaza intreaga natura, ca rezida in fiecare vietuitoare si in fiecare obiect – stanca, rau , padure, izvor , arbore – prezidand fiecare moment si orice act din viata omului si a Universului. Romanii primelor timpuri credeau ca totul e dominat de puteri divine – si vatra , si usa casei , si pragul , si balamalele portii.

Fiecare om isi avea semidivinitatea , spiritul sau protector.Fiecare act al vietii lui statea , inca de la nastere , sub puterea unei vointe divine individuale.De asemenea , fiecare moment din activitatea sa practica: aratul , semanatul , secerisul , imblatitul , ficare isi avea semidivinitatea sa protectoare. Fiecare om isi avea si isi cinstea "geniul" sau – cum era numit spiritul originar , forta divina care tutea fiecare persoana.Acestei infinitati de forte misterioase , amorfe , omniprezente (numina) le adresau romanii numeroasele lor acte de cult.