Cel mai apropiat analog al borului – aluminiul – ocupa dupa raspandirea lui in natura locul al patrulea (dupa O, H si Si), reprezentand aproximativ 5,5% din numarul total de atomi ai scoartei pamantului. In istoria lui geochimica, aluminiul este strans legat de oxigen si siliciu. Cea mai mare cantitate de aluminiu este concentrata in silicatii de aluminiu (X § 4). Un produs foarte raspandit de alterare a rocilor formate din acest mineral este argila, a carei compozitie fundamentala (corespunzatoare mineralului caolin), corespunde formulei Al2O3•2SiO2•2H2O. Dintre celelalte minerale de aluminiu, cele mai importante sunt bauxitul (Al2O3•xH2O) si criolitul (AlF3•3NaF).

Aluminiul elementar a fost izolat pentru prima oara in anul 1827. Astazi, el se obtine industrial prin electroliza solutiei de Al2O3 in criolit topit. Procesul se efectueaza la temperaturi de aproximativ 1000°C in cuptoare electrice speciale, la anod degajandu-se oxigen, iar la catod aluminiu lichid. Acesta se aduna la fundul cuptorului, de unde se elimina periodic.