Referat Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi - caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

label Referate autorenew 2025-09-29, 16:56 history_edu Admin
Drama intelectualului n
Ultima noapte de dragoste, ntia noapte de razboi

Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu



Stefan Gheorgidiu face parte din familia personajelor lui Camil, fiind si el un intelectual orgolios, interiorizat, un spirit lucid si absolutizant. Stefan Gheorgidiu aplica absolutul iuburii, cunoasterii oamenilor din jurul sau. Acestia nu corespund exigentelor sale si rezulta drame ale incompabilitatii ntre: el si Ela, el si societatea mondena, el si realitatea tragica a frontului.
Traind o profunda drama a cunoasterii, Gheorgidiu descopera caracterul relativ al sentimentelor umane. El aspirase la o simbioza sentimentala, vaznd n iubire un sentiment unic, irepetabil: Simteam ca femeia aceasta era a mea n exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne ntlnisem de la nceputul lumii, peste toate devenirile amndoi si vrem sa pierim la fel amndoi.
Spirit lucid, inflexibil, personajul traieste profund drama incertitudinii (nesiguranta) (l chinuie mai mult ca nu stie adevarul), a geloziei chinuitoare. Neputincios asista la tranformarea femeii iubite: dintr-o tnara sensibila, atragatoare, ntr-o femeie avida de ban, de lux si de distractii: Vedeam cum femeia mea se nstraina de zii si zii n toate preocuparile si admiratiile ei, de mine. Suflet hipersensibil, Gheorgidiu sufera din cauza schimbarii Elei, osciland dramatic ntre speranta, tandrete, dispret, chiar ura. ncearca sa se comporte la fel, chinuind-o pe Ela cu banuierile si reprosurile lui. ncearca si razbunari penibile ca de exemplu: o nlocuieste pe Ela cu alta femeie. n sfrsit crede ntr-o ultima iluzie: chemat de Ela el traieste frenezia viitoarei ntlniri la care descopera profund dezamagit ca sotia l-a chemat pentru a-si asigura viitorul printr-o donatie.
Dupa discutiile cu colonelul la ntoarcerea la front, Gheorgidiu traieste deziluzia toatala. Experienta dramatica a frontului, i aduce adevarata vindecare sufleteasca. Suferinta personajului provine din faptul ca el este un inadaptat pe plan social si sentimental, din faptul ca se raporteaza mereu la o ierarhie spirituala si nu una sociala, bazata pe avere si bani, ca ceilati din jurul sau. Alaturi de drama intima, Gheorgidiu mai sufera si drama omului superior, dominat pe plan social de indivizi inferiori. Exigentele personajului sunt absolute, pentru ca n fond viata este alctuita dintr-o suma de mici compromisuri, care i fac acceptabila. n fond personajul trece prin doua procese opuse: unul de mistificare, mai exact de automistificare si unul de demistificare.
Din roman aflam numai varianta lui Gheoghidiu care este subiectiva. Elei nu i se ofera aceasta posibilitate. Si n acest roman exista tehnica perspectivista, desii n mai mica masura dect n Patul lui Procust. Astfel toate framntarile lui Gheoghidiu pot fi puse pe seama inclinatiei sale recunoscute spre exagerare. n ai doilea rand personajul este contradictoriu: pe de o parte i cere femeii iubite inteligenta, pe de alta parte l deranjeaza orice manifestare de ndependenta sau de maturitate, care devin incomode pentru orgoliul barbatului.
Ignoranta fermectoare a femeii place barbatului: Asa o doream razbratind fermector, lacoma pachetele de la bacamie. Barbatul si etaleaza superioritatea n lectia de filozofie. Idealul lui Gheoghidiu este egoist si acapator. Cnd Ela intervine ntr-o discutie de familie Gheoghidiu observa: cu un fel fe maturitate care ma jignea oarecum. Intelctualul obsedat de lumea ideilor pretinde femeii o pasivitate de obiect de lux: As fi vrut-o mereu femenina, deasupra discutiilor aceea vulgare, plapnda si avnd nevoie sa fie ea protejata, nu sa intervina att de energic, interesata. Ela din aceasta perspectiva ar trebuii sa dovedeasca supunere, dociditate continund sa fie un spectacol minunat. Feminitatea ar nsemna n aceasta varianta o poarta amorfa n minile barbatului. Din momentul n care se declanseaza criza sufleteasca, paginea se ncarca de note negative privind transformarea fizica a femeii si lipsita de intelectualitate.
n razboi Gheoghidiu participa la o experienta colectiva din dorinta de a nu se simtii inferior generatii sale: N-asi vrea sa exista pe lume o experienta definitiva de la care sa lipsesc. n razboi Gheoghidiu si reconstituie atitudinea fata de lume, fata de Ela, fata de sine nsusi. Drama sa individuala i se pare minora comarativa cu drama colectiva. Pe front el descopera sentimentul solidalitatii umane n suferinta. Astfel referindu-se la prietenia cu Orsican, Gheoghidiu noteaza ntre noi e o prietenie definitiva, ca viata si ca moartea. Revenind de pe front, Gheoghidiu l viziteaza la spital pe fostul sau camarad de lupta Nicolae Zamfir. Despartirea de Ela nu mai produce nici o suferinta: n ambele experiente (iubire si razboi) personajul traieste niste revelatii dureroase, descoperind contrastul dintre imaginile preexistente (teoretice) si propriile imagini rezultata din experienta directa. Drama razboiului nu e numai amenintarea continua a mortii, macelul si foamea, ct aceasta permanenta verificare sufleteasca, acest continuu conflict al eului sau care cunoaste altfel ceea ce cunoaste ntr-un anumit fel.
La capatul acestor experiente, al unor dureroase clarificari interioare, Stefan Gheoghidiu nu este un nvins, pentru ca revansa sa este n spirit. El adepasit niste experiente care l-au marcat profund, dar si pastreaza disponibilitatea pentru noi experinete. Drama sentimentala nu se rezolva n drama colectiva, ci se anuleaza.

Prezentarea razboiului

Partea a doua a romanului este un jurnal de front, scris din perspectiva participantului direct la prima conflagratie mondiala. Ca si n cazul iubirii si acum se confrunta doua imagini total diferite despre aceeasi realitate: prima cuprinznd ceea ce personajul cunostea nainte de la altii, cnd spera chiar ntr-o afirmare de sine, acoperita de glorie, de eroism; imaginea a doua rezulta din cunoasterea proprie, directa, personala prin care razboiul i se dezvaluie ca un fenomen tragic, absurd, irational, care aniliheaza personalitatea umana. nca de la nceputul romanului Gheoghidiu retine mistificarea adevarului de ctre oficialitati, de ctre gazete, si politicieni. Ajuns pe front el descopera o realitate tragica, total opusa limbajului bombastic, demagogic din presa si din parlament. Astfel fortificatiile de care s-a facut de atatea caz sunt ca si inexistente. Ordinele se contrazic; unii superiori dovedesc o nepricepere tactica incredibila. Lupta n sine nu are nimic eroic.
Referindu-se la prezentarea razboiului, Gheoghidiu se detaseaza att de idealizarea luptelor, ct si de exagerarea grozaviilor razboiului care falsifica adevarul: Cartile care exagereaza masacrele sunt tot att de dusman ale adevarului, ct si cele care idealizeaza luptele. Discutia din tren cu Predescu dezvaluie mistificarea adevarului si lipsa de responsibilitate a oamenilor politici, care sustineau ca armata romna este capabila sa cstige razboiul fara tunuri, fara mitariere, fara cartuse numai prin moral. Contributia lui Camil n proza de razboi este remarcabila prin imaginea nefalsificata a razboiului lipsita de eroismul de parada, de orice exaltare nepotrivita.
Gheoghidiu este preocupat nu att de prezentarea luptelor, ct mai ales de surprinderea realitatii interioare, a starii sufletesti, a participantilor razboiului. Semnificative sunt n acest sens paginile care noteaza starea sufleteasca a lui Gheoghidiu nainte de a intra n lupta: este un moment al ntrebarilor chinuitoare, al incertitudinii. Proximitatea mortii esentializeaza gndurile personajului: el nu mai are timp sa se gdeasca la framntarile sale intime, pentru esential devine instinctul de supravietuire. El nu are timp nici pentru speculatii filozofice; este preocupat exclusiv de problema fundamentala a vietii si a mortii. Camil Petrescu surprinde depersonalizare individului (pierderea individualizarii) anonimarea lui n masa combardantilor confruntati cu mizeria, caosul, spaima de moarte. n aceste conditii personajul descopera valoarea prieteniei, a solidaritatii n suferinta cu ceilalti. nstrainarea de familie, de femeia iubita sunt nlociute n partea doua printr-o adevarata terapie a ntelegerii si apropierii umane: Asi devasta un muzeu, asi jefui o biserica, pentru cei pe care-i vad cu ochii lor frumosi si credinciosi de chini osnditi lnga mine.;caci oamenii acestia, convoi cu mine, camarazii mei, sunt singurul spirit acum pe lume, pentru mine si orice gest a lor ma nduioseaza ca gestrurile unui copil drag. Suntem morti de foame si de sete. Vreau sa provoc admiratia sfioasa a camarazilor, singurii care exista acum real pentru mine, caci tot restul lumii e numai teoretic.
Cel mai semnificativ capitol pentru prezentarea razboiului este Neacoperit pamntul lui Dumnezeu. Capitolul cuprinde trei momente esentiale: discutia dintre ofiterii naintea luptei; al doilea moment prezinta retragerea armatei din fata inamicului, si este realizat vizual si auditiv; al treilea moment surprinde imaginea unui om care merge nca dupa ce i s-a retezat capul.
Camil Petrescu reuseste sa foloseasca un limbaj plastic, pentru a fixa ecoul interior puternic al fenomenului exterior: Ne prabusim Nervii plesnesc, pamntul si cercul se despica, sufletul a iesit din trup ca sa revina imediat, ca sa vedem ca am scapatdeasupra ta ntaia explozie ti sparge urechile, te nauceste, a doua te acopera de pamnt animalic oamenii se strngunii langa altiinu mai e nimic omenesc n noi
Gheoghidiu este preocupat de ecoul interior pe planul constientei. El mbina notatia rapida de jurnal cu introspectia, dar de data aceasta ea este mult mai redusa dect n prima parte. Din aceste pagine se desprinde idea ca razboiul este drama personalitatii. n acest sens paginile redau tramatismul moaral al soldatului, pe care nu-l ajuta nici lozincile din presa, nici discursurile parlamentarilor: La orice atac nu se pornea cu discursuri, soldatii nu chinuiau de bucurie cnd primeau ordin de lupta. Si pe front Gheoghidiu ramne intelectualul lucid si sensibil, strain de demagogia patriotarda a politicienilor. El nu ramne un simplu observator, ci traieste intens o experienta asumata (acceptata) si consumata total. Si n aceasta parte constiinta personajului este interogativa. Daca n prima parte ntrebarile obsedante vizau aflarea adevarului, daca Ela nseala sau nu, n partea a doua ntrebarile se refera la razboi ca experienta adevarata, la absurditatea suferintei si a mortii la posibilitatea supravietuirii. Descrierea luptei propriu zise se realizeaza printr-o aglomerare de verbe, prin imagini vizuale, prin folosirea timpului prezent si a persoanei ntai: nervii plesnesc, sufletele rupte, coborm speriati, mprastiatii, nu ndraznim sa dezlipim obrazul de pamnt, ne aruncam jos.
Introspectia: nu pot gndii nimic; creierul parca mi s-a zemuit (strors), nervii de atta ncordare s-au rupt ca niste sfori putrede; numai mi dau seama daca oamenii au obrazurile murdare de pamnt, sau de funingime
Romancierul trece de la persoana nti plural, al colectivitatii, notatia interioara, la persoana nti singular. Sentimentul dominat este cel de groaza. Oamenii evoluieaza de la depersonalizare pna la animalitate. Imaginea este apocaliptica. Sentimentele sunt de groaza, de lasitate sau de solidalitate. Frazele sunt alctuite din propozitii scurte, principale. Imagini auditive: trasnete de obuze prabusesc; exploziile se succed; suierand groaznice ca ceva sarpe de fier; exploziile ca prabusiri de locomotive mi nfig cu lovituri de baros cuie n timane si cutite n maduva spinarii; o explozie de obuze e ca o ciocnire de trenuri. Drama lui Gheoghidiu se consuma pe fundalul unui societati mediocre, animata de scopuri meschine (necinstite). Romancierul realizeaza imaginea de ansablu unei societati dominate de instinctul de parvenire. n prezentarea acestui societati romancierul face concesii metodelor clasice, traditionale: ntlnim adevarate personaje caracter batrnul avar Tache, afaceristul si politicianul Nae Gheoghidiu, milionarul analfabet Vaisile Lumnaru, mondenul Grigoriade. Nae este tipul afaceristului n stare de orice, pentru a-si marii veniturile. Lipsit de orice moral vinde arama nemtilor, cu care tara va intra n razboi. Abil politician este n relatii bune si cu guvernul si cu opozitie. Stie sa faca avare, sa faca bani, manifestnd un dispret profund pentru cultura: Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant, ala al dumitale, si cu Schopenhauer nu faci n afaceri nici o brnza. Eu sunt mai destept de ei cnd e vorba de parale.