In toamna anului 1918 criza politica din monarhia austro-ungara a atins punctul culminant. In timp ce lupta revolutionara submina din interior Imperiul habsburgic, situatia militar-strategica a Puterilor Centrale pe toate fronturile se apropia de dezastru. La 15 septembrie 1918 armatele Antantei au rupt frontul din Macedonia, obligand Bulgaria sa ceara armistitiu, ceea ce a constituit o mare lovitura si pentru Austro-Ungaria.



Ocuparea Bulgariei de catre armatele Antantei a adus la restabilirea legaturii Romaniei cu trupele aliate de la Salonic. A fost anulata pacea impusa Romaniei la Bucuresti de Puterile Centrale; Romania s-a pregatit sa decreteze cea de-a doua mobilizare. In Serbia, generalul Franchet d’Esperey isi deplasa trupele in directia Ungariei, ceea ce deschidea armatelor Antantei drumul spre sud-estul Austro-Ungariei.

In timp ce deznodamantul razboiului se intrevedea, in tarile beligerante s-a manifestat cu putere criza revolutionara. Pe fondul dezvoltari social-politice interne, al contradictiilor si conflictelor provocate de razboiul imperialist, care se desfasura de peste patru ani, cu tot cortegiul sau de mizerii si suferinte, si sub impulsul dat de Marea Revolutie Socialista, care a dus la prabusirea imperiului tarist si la instaurarea primului stat socialist din lume, oamenii muncii din lumea capitalista, in frunte cu clasa muncitoare, si-au intensificat lupta impotriva exploatatorilor si asupritorilor din propria tara, impotriva imperialistilor, pentru instaurarea pacii, pentru dobandirea de drepturi si libertati democratice, pentru transformarea revolutionara a societati.