Uraniul este un metal greu care poate fi folosit ca o sursa abundenta de energie concentrata. El se gaseste in majoritatea pietrelor/rocilor in concentratii de 2 pana la 4 parti pe milion si este de asemenea gasit in scoarta pamantului ca si staniu (cositor), wolfram si molibden. Se mai gaseste in apa marilor si poate fi extras din oceane cu preturi foarte semnificative. A fost descoperit in 1789 de Martin Klaproth, un chimist german, in mineralogie oxidul de uraniu numindu-se pehblenda. El a fost numit dupa numele planetei Uranus, care a fost descoperita opt ani mai devreme.

Uraniul a fost prezent clar prima data, cu 6,6 mld. ani in urma. Deoarece nu apartine sistemului solar, astazi puterea sa radioactiva de descompunere asigura principala sursa de energie din interiorul pamantului, cauzand transmiterea si formarea curentilor continentali. Densitatea mare a uraniului determina utilizarea acestuia la carenele yachturilor si, ca si contragreutate la controlul directiei la avioane (directie si palete elevatoare), precum ca si scut impotriva radiatiilor.
Punctul lui de topire este 1132o C si are simbolul chimic U. Pe o scara, fixata dupa cresterea masei nucleilor lor, uraniul este cel mai greu dintre toate elementele naturale existente (hidrogenul fiind cel mai usor) fiind de 18,7 ori mai dens decat apa.