Stravechi pamant romanesc, Vrancea constituie o punte de legatura intre cele trei provincii istorice romanesti - Moldova, tara Romaneasca si Transilvania.
Judetul Vrancea, inclus in teritoriul tinutului Putna de altadata, a apartinut inainte de anul 1475 Munteniei, care-si intindea hotarul pana in apropiere de Bacau. Acest fapt este pus in evidenta atat de documentul din 1407, dat de Alexandru cel Bun in vederea reglementarii exportului si importului, cat si de cel din 1460, dat de Stefan cel Mare, prin care Bacaul este amintit ca centru de vama. Mai tarziu i se adauga "tara Vrancei", care s-a bucurat totusi de privilegii si libertati speciale, iar dupa anul 1482, in urma luptelor dintre Stefan cel Mare si domnii Munteniei, tinutul Putna se extinde pana la apa Milcovului unde, dupa mai bine de 20 ani de neintelegeri dintre domnitorii munteni si domnul Moldovei, Stefan cel Mare, se statorniceste hotarul dintre cele doua tari surori.

Tinutul Putna era condus de un staroste care avea depline puteri administrative si militare. Acesta isi exercita puterea si asupra vornicului de Vrancea, cat si a pantarilor acestuia. Printre starostii de Putna, cei mai cunoscuti au fost : cronicarii Moldovei Miron Costin si Ion Neculce, Manolache Ruset, fratele vistiernicului Iordache Ruset etc.