Zebrele sunt considerate drept cei mai vechi reprezentanti ai genului Equus, care este la originea unor animale cu forme si aspecte variate, percum asinii si caii salbatici. Evolutia acestui
grup de mamifere erbivore, care poseda un numar impar de degete la picioare (de aici vine si numele ordinului, Perossodactyla,din care mai fac parte rinocerii si tapirii), este destul de bine cunoscuta
datorita numeroaselor resturi fosile pe care paleontologii l-au avut la dispozitie. Pe baza lor, acestia au putut sa descifreze nu numai succesiunea in timp a animalelor, dar si modificarile mediului care au impus transformarea lor.

Stramosii indepartati ai cailor si ai zebrelor au trait atat in Eurasia, cat si in America. Cei din Lumea Veche sunt cunoscuti sub numele de Hyracotherium, in timp ce formele americane ne apartineau genului Eohippus. Erau animale de dimensiunile unei vulpi actuale, avand membrele anteriore terminate cu patru degete acoperite de copite, iar cele posterioare numai cu trei degete.
Traiau in zone impadurite si se hraneau cu lastarii tufisurilor.