label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
In toate religiile lumii, in orice activitate umana chiar, exista aceasta legatura intre initiat si cel ce doreste sa se initieze. "Propriu-zis este vorba de relatia de la inceputul umanitatii: educatia (nu dresajul, care se refera la animal), aceasta asa s-a efectuat: transmiterea, comunicarea, de la parinti la fii, firesti sau duhovnicesti, ca si de la maestru la ucenic" 47. De aici rezulta un fapt capital: persoana umana se realizeaza numai in relatie cu alte persoane.

Totusi trebuie facute precizarile de rigoare: daca relatia maestru-ucenic o intalnim pretutindeni datorita originii ei, fiind bazata pe relatia imprimata in faptura: tata-fiu, relatia duhovniceasca este noua, intervenind o disjunctie intre invatator si invatatura, invatatura ramanand tezaurul absolut, iar invatatorul un vas purtator al ei.

De aici s-ar putea concluziona ca doar Biserica este infailibila, nicidecum vreo persoana umana. Mergand mai departe cu rationamentul vedem ca datorita acestui fapt, relatia duhovnic-ucenic nu este o relatie univoca, duhovnicul invatand de multe ori de la ucenic.

Patericul detine destule exemple in acest sens iar noi redam unul: tot acesta a spus ca era un batran avand un ucenic bun si din imputinarea sufletului, l-a scos afara pe usa cu cojocul lui. Iar fratele a rabdat afara sezand, si deschizand batranul usa, l-a aflat pe acesta sezand.