Religia etruscilor, cel putin in secole mai indepartate, se aseamana in mod izbitor cu religia egiptenilor si inca si mai mult cu alte sisteme teologige ale religiilor orientale. Religia lor este o religie eclectica, care a luat de la toate celelalte ceea ce a fost mai bun sau mai potrivit pentru mentalitatea poporului careia i-a fost destinata.Din religiile tipic orientale a luat aspectul sever, imperios, fatalist, caracterul impenetrabil al ritualurilor lor pline de misticism si simbolism.



Din Grecia a importat mitologia, diviziunea ierarhica a divinitatilor, subdiviziunea zeilor, divinitatile minore, semizeii. De la greci si-a imsusit fantezia episoadelor mitice, uneori istorice, ca epopeea homerica, neglijand in schimb asdpectul viu, plastic, plin de fantezie, propriu religiei eline si acel spirit vesel care se exprima adesea prin canturi poetice, prin mituri si chiar prin satire.

Religia etrusca era reglementata de absolutismul teocratic, aservit scopurilor nationale si politice si a fost impusa maselor ca expresie a stapanirii absolute. Nu era deloc bazata, ca cea greaca, pe credinta spontana, uneori neconformista, acceptata de intregul popor fara sa fie impusa, sub indemnul natural al bunului simt si al logicii, sentimente atat de inradacinate in poporul grec liber. Maretia religiei grecesti se reducea la intrecerea dintre cetati, care dintre ele sa aiba templul lui Zeus sau al Athenei cel mai bogat, cel mai mare, cel mai fastuos, cel mai perfect din punct de vedere artistic.