Taoismul
Diversi filozofi chinezi din sec. 5-4 i.C. au expus o suma de idei si un mod de viata care au ajuns sa fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperarii dintre om si tendinta, sau cursul lumii naturale. Principiile acestei tendinte por fi descoperite in ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri care sunt ulterior intiparite sau reproduse in cele din piatra si lemn si, mai târziu, in multe dintre formele artei.

Dupa cum vedem, taoismul este un mod de viata - nimic ocult pâna acum - inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar cum se poate inspira un mod de viata omenesc din natura ? Exemplul cel mai bun ni-l ofera artele martiale, care au imprumutat la origina elemente esentiale - atac, aparare, eschiva etc - din miscarile corespunzatoate ale animalelor salbatice.



Avem astfel scoli de arte martiale care poarta nume pitoresti ca scoala tigrului, scoala maimutei etc. La fel si in viata domestica de fiecare zi exista posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Sursele principale ale acestui mod de viata numit taoism sunt lucrarile clasice ale corifeilor taoismului ca de pilda: Tao Te Ching, Chuang Tzu, Lao-tze.

Temele care abunda in aceste carti se pot grupa in jurul câtorva idei de baza: tao, vidul, nonactiunea (wu-wei), adaptarea la conditiile exterioare. in Scriptura Vidului perfect, autorul, Lao-tze, descrie relatavitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viata, a prejudecatilor care se doresc absolute.

Nu exista in aceasta lume un principiu care sa fie valabil in toate imprejurarile. Activitatea noastra trebuie sa tina cont mereu de conditiile temporale. Nu exista nimic impus dinainte, nimic prestabilit, peren, si de aici nevoia de suplete. Cuvintul tao are mai multe intelesuri in China antica.