Activitarea umana nu s-ar putea desfasura daca n-ar exista posibilitatea desprinderii de concret, de prezent, de „aici si acum” , daca omul n-ar dispune si de capacitatea de a opera mintal cu obiectul in lipsa lui.
Reprezentarea ne permite pe de o parte, sa ne formam o „imagine” despre rezultatul posibil al actiunii pe care dorim s-o intreprindem , iar pe de alta parte, sa schitam planul sau programul unei actiuni si sa efectuam in minte actiunea data inainte de a o realiza in plan extern. In acest caz iese in evidenta cu pregnanta latura activ-operatorie a reprezentarii ca proces. Reprezentarea ocupa in schema activitatii atat pozitia de premisa , care fundamenteaza informational fiecare actiune si miscare,cat si de reper de finalizare, directionand desfasurarea actiunii de la rezultate secevntial-partiale catre rezultatul final. Imaginea-reprezentare se include apoi si ca veriga de control (feed-back sau feed-before), gratie careia actiunea se regleaza in asa fel, incat sa ajunga la rezultatul asteptat.
Pornind de la pozitia pe care o ocupa in arhitectura generala a subsistemului cognitiv, se pot deriva anumiti indicatori de ordin cantitativ si calitativ, dupa care imaginea-reprezentare sa fie analizata si evaluata. Astfel, evidentiaza o serie de proprietati, care dobandesc semnificatie stiintifica nu numai in contextul interpretarii / explicarii teoretice a reprezentarilor,ci si in cunoasterea personalitatii (aspecte generale si diferentiale).
