Dintotdeauna omul si-a pus intrebari legate de moarte.Initial s-a crezut ca doar omul evoluat e capabil sa-si puna astfel de probleme, dar scrieri precum cele provenite din antichitate au demonstrat ca a existat un puternic cult al mortii, mai bine spus un cult al vietii de dupa moarte, inca din preistorie .
Cercetarile moderne, incepând cu secolul al XIX-lea, au scos la iveala vestigii ale unor necropole preistorice, care atesta prezenta acestui cult si in neolitic, mai precis in neoliticul vechi, asupra caruia ma voi opri in aceasta scurta prezentare despre cultura Stareevo-Cris.

Neoliticul, un termen rezultat prin sudarea a doua cuvinte grecesti: neos, care inseamna nou si lithos, care inseamna piatra, in traducere ar fi epoca noua a pietrei .
Epoca noua a pietrei este o revolutie in prelucrarea pietrei(s-a trecut de la cioplirea pietrei la slefuirea ei) , dar nu numai aceasta este trasatura fundamentala a performantelor gândirii umane, ci si perfectionarea lucrarii ceramice, aparita unor asezari permanente intarite, trecerea omului de la stadiul de consumator la cel de producator, conturarea unor puternice credinte mistice