Conform Dictionarului Enciclopedic, geto-daci este denumirea data de istoricii moderni ramurii nordice a neamurilor tracice care populau in Antichitate spatiul carpato-dunarean. Aceasta populatie a fost desemnata incepand cu sec.6 i.Chr., de izvoarele grecesti cu numele de geti, iar in sec.1 i.Chr., de izvoarele romane cu numele de daci.
Imparatul Traian a reusit, dupa cele doua campanii din anii 101-102 si 105-106, sa cucereasca Dacia ( teritoriul ocupat de geto-daci ) si sa o transforme in provincie romana. Populatia autohtona, dainuind alaturi de romani, a fost supusa unui puternic proces de romanizare in urma caruia a rezultat o noua populatie, daco-romanii, ce aveau sa constituie elementul hotarator in procesul formarii limbii si poporului roman.
Conform DEX, romanizarea este un proces complex si indelungat prin care civilizatia romana patrunde in toate compartimentele vietii unei provincii, incat duce la inlocuirea limbii proprii cu limba latina si adaptarea unui nou mod de viata.



Odata cu eroicul rege Decebal dispare si statul dac, nu insa si poporul, asa cum afirma interesat unii istorici straini care ne contesta continuitatea. E drept ca o parte din populatia barbateasca a cazut in timpul luptelor. Unele triburi, dupa terminarea razboiului al doilea, au pribegit poate in muntii dinspre miazanoapte; cea mai mare parte a lor insa, a ramas pe loc. Romanii nu aveau nici un interes sa extermine populatia ramasa, fiindca ar fi exterminat, o data cu ea si pe viitorii contribuabili, soldati si producatori de care imperiul avea nevoie. Inscriptiile ne arata o serie de cohorte si de ale – trupe de infanterie si de cavalerie – alcatuite din daci, luptand ca soldati romani.