La data de 21 martie 1972 Consiliul de ministri al CEE decide reducerea marjelor de fluctuatie ale monedelor europene la jumatate fata de ceea ce se autorizase in 1971. Aceasta rezolutie, a fost urmata de un acord intre Bancile Centrale Europene, semnat la Bale, la data de 10 aprilie 1972, moment la care se infiinteaza „sarpele monetar”. Denumirea este data de imaginea evolutiei cursului monedelor europene.


Acestea formeaza, in evolutia lor, o linie ondulata („un sarpe”) care se incadreaza intr-un tunel ce reprezinta marjele de fluctuatie autorizate de sistemul monetar international. Tunelul dispare cu incepere din martie 1973, cand marjele de fluctuatie vis a vis de dolar inceteaza sa existe, odata cu trecerea la fluctuatia libera a monedelor.



Sarpele monetar a avut doua forme: - sarpele in tunel (din data de 24 aprilie 1972 pana pe 11 martie 1973) si sarpele fara tunel (din 12 martie 1073 pana pe 12 martie 1979).

Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale monedelor s-au modificat de la ??1% la ??2,25%, n-a asigurat decat o stabilitate limitata a ratelor de schimb. Daca o moneda se afla la limita superioara, in timp ce o alta se afla la limita inferioara (respectiv, moneda este la nivelul „plafon” sau la nivelul „planseu”) rezulta ca cele doua monede inregistreaza o abatere a cursului de 4,5 % vis a vis de definitia oficiala. Daca o moneda care se afla la nivelul plafon trece la nivelul planseu, in timp ce o alta moneda urmeaza o traiectorie inversa, rezulta ca ecartul ajunge la 9%.