label Referate autorenew 2025-09-29, 16:57
Sistemul Monetar International poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente, organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor internationale. Crearea unui sistem monetar international trebuie privita ca expresie a interdependentei economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona sistemele monetare nationale.

Odata creat, un sistem monetar international, inclusiv organismul menit sa asigure cooperarea si sa sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerintelor de orice fel care intervin in relatiile economice, sociale si politice dintre statele membre ale sistemului.



Prima incercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia prin?care s-a creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si Elvetia.

Scopul acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint), care reprezenta elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se recunoaste o unitate monetara comuna: francul, care era impartit in 100 centime.

Un numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera insa la ea. Aceste tari au adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrand raportul valoric de 1/15,5 dintre aur si argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, Romania, Serbia, Bulgaria, Spania, Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a contribuit la consolidarea pentru o perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului. Din septembrie 1873 s- a limitat baterea monedelor din argint si, practic, s-a trecut la etalonul monometalist aur.