Parcurile si gradinile se constituie ca si componenta estetico-peisagistica reprezentativa pentru intravilanul municipiului Craiova. In functie de premisele si ratiunile care au condus la amenajarea si individualizarea pe parcursul unui secol a celor 14 entitati care se implica nemijlocit in realizarea ansamblului ambiental se disting:
- areale forestiere naturale transformate si oportun modelat in parcuri cu functii complexe de agrement (Parcul Lunca Jiului);
- suprafete cu exces de umiditate datorita unor mlastini si afluenti mici ai Jiului, care au fost ulterior amenajate prin desecare, drenare si sistematizare a utilitatilor - lacuri suprafete cu copaci si arbori si asociatii florale ornamentale, alei etc. (Parcul Craiovita, Parcul Cornitoiu)!
- parcuri si gradini publice prin care s-a urmarit crearea unor ansambluri urbanistice armonioase in cadrul zonei istorice vechi, a Craiovei (Parcul Sfantu Dumitru-Gradina Baniei, Gradina Minai Bravu, Gradina Centrala -Sfanta Treime) sau impreuna cu cladiri-institutii publice cu mare impact arhitectonic precum Prefectura si Primaria (Gradina Unirii -English Park). La acestea se adauga Parcul Teatrului national formand un ansamblu urban peisagistic unitar, cu cele doua unitati etalon ale culturii - Teatrul National si Universitatea Craiova.