Statul modern este o reflectare a vointelor colective mobilizate in jurul unui bun comun, capabil sa opereze o schimbare in interiorul societatii umane si sa construiasca o noua ordine adevarata si dreapta. El este o parte din organismul viu al poporului, dotat cu fizionomie, fiziologie si evolutie istorica specifica. Institutiile sale traiesc mai mult sau mai putin, fiind susceptibile de decadenta sau inflorire. Statul lupta pentru existent, iar slabiciunea lui poate duce societatea la dezastru.



Statul modern apare ca o ipostaza politica eliberata de tutela divina. Exercitiul puterii nu are alta referinta decat ratiunea insasi, fie ca este ratiune superioara de stat sau ratiunea derivata a suveranitatii populare. Laicitatea este un atribut esential pentru ca ea permite situarea statului deasupra diversitatii religioase a cetatenilor si simbolizeaza faptul ca legatura sociala nu este numai religioasa ci si nationala, adica, politica. Dar statul modern nu si-a pierdut din sacralitate, el aparand ca o experienta moderna a sacrului ce se alatura credintei in Natiune, Patrie, noile nume sacre, in jurul carora se creeaza o adoratie mistica.

Noul stat laic modern a luat in sarcina sa functiile sociale pe care biserica le asigurase pana atunci: starea civila, asistenta sociala, educatia, devenind o noua instanta protectoare si paternala, numita Statul-Providenta. El reprezinta o perpetuare a vechiului arhetip al Spiritului Creator, care indeplineste o functie paternala in armonie cu rolul de mama simbolica atribuit Natiunii. Statul –Providenta nu mai este un suveran, ci un regulator al vietii sociale, intervenind in economie, invatamant, servicii publice, mai exact, in toate domeniile vietii sociale.