Egiptul de sus a dat nastere celei de-a doua mari capitale a regatului egiptean dupa circa un mileniu si jumatate de la unificare. Imbratisand strans ambele maluri ale fluviului datator de viata, Teba a crescut, a inflorit, si a infruntat doua deserturi, unul la rasarit, spre Marea Rosie si altul la apus, Sahara nesfarsita. Cele doua pustiuri s-au impletit strans cu religia, cu miturile, cu destinul si chiar cu originile egiptenilor. Le-au incorsetat vietuirea pe malurile stramte dar rodnice ale Nilului dar le-au asigurat si linistea, constituindu-se in tinuturi ce nu puteau asigura vietuirea unor inamici.



Intreaga aventura istorica multimilenara a regatului egiptean s-a desfasurat pe axa nord-sud, strans legata de capriciile sezoniere ale apelor ce cresteau sau scadeau misterios la date fixe ale anului si care isi aveau originile legendare foarte departe in interiorul lumii negre si salbatice. Lumea neagra din sud era oprita de cataractele inspaimantatoare ale fluviului, cataracte pe care le depaseau de obicei armatele faraonilor in expeditii de jaf si de pacificare.
La nord, lumea asiatica cu intentii ostile trebuia sa strabata alte tinuturi desertice si sa patrunda prin si pe marginea Deltei Nilului spre valea lui infloritoare. Acolo inca din timpurile imemoriale ale faraonilor legendari, egiptenii ridicasera tabere militare si fortificatii de aparare. Cu toate acestea, cu foarte putine exceptii, toate nenorocirile si toate devastarile s-au abatut asupra regatului numai pe aceasta ingusta cale, singura punte terestra dintre Asia si Africa.