Problema sfarsitului Antichitatii si inceputului Evului Mediu a preocupat de-a lungul timpului numerosi istorici. Unul dintre acestia este si Henri Pirenne, cunoscut prin monumentala sa Istorie a Belgiei si numeroase alte studii; istoric national al patriei sale1, acesta a manifestat un deosebit interes fata de influenta romana tarzie si cea islamica asupra istoriei francilor dar si a Europei in general. Deportat in lagarul de concentrare de la Holzminden, unde organizeaza un curs de Istorie Economica a Europei, Henri Pirenne incepe sa elaboreze planul unei lucrari despre istoria Europei de la navalirile barbare pana in momentul respectiv, pe care o realizeaza in perioada de domiciliu fortat la Creuzburg, in Turingia (manuscrisul se opreste la mijlocul secolului XVI).

In aceasta Histoire de l’Europe des Invasions au XVI-e siecle este expusa tema pe care Pirenne o va relua in 1922 in Revue Belge de philologie et d’histoire: Evul Mediu nu incepe de la 476 (caderea Romei), ci odata cu dinastia carolingiana, ca urmare a cuceriri de catre arabii musulmani a coastelor Mediteranei. Teza expusa sub titlul Mahomed et Charlemagne, este prezentata ulterior la diferite congrese internationale de istorie si in cadrul unor cursuri universitare, urmand sa fie sustinuta si printr-o serie de lucrari care tratau diferite aspecte economice si sociale ale istoriei francilor merovingieni si carolingieni.