Dar aceasta Europa numara acum aproape de cinci sute de milioane de persoane, la care se vor adauga inca vreo cateva zeci de milioane odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei. Participarea acestora la dezvoltarea Europei politice ramane insa limitata. Despre a cui Europa vorbim atunci, daca nu despre cea a cetatenilor ei? “Europa” de astazi a fost faurita inca de la inceput de elitele politice conducatoare si nu de cetateni. Mai este oare azi posibila continuarea acestui traseu? Putin probabil. Discutiile aprinse si criticile aduse Uniunii din cauza deficitului ei democratic o dovedesc. In aceasta constructie politica, principiile democratiei reprezentative apar abia in anii ’70, odata cu alegerea pentru prima data a Parlamentului European prin sufragiu universal direct si odata cu enuntarea drepturilor fundamentale (in “Carta europeana a drepturilor fundamentale” adoptata in 1999 de Consiliul european de la Köln).
Dar despre ce fel de cetateni si despre ce fel de cetatenie este vorba aici? Raspunsul la aceasta intrebare este fundamental nu numai pentru ca priveste in mod direct destinele acestor sute de milioane de oameni care traiesc in UE, ci si tot ceea ce s-a incercat a se construi pe continent in ultima jumatate de secol. El se refera in mod expres la caracterul democratic al acestei constructii politice. Iar cei aflati in centrul acestei discutii sunt cetatenii. Philippe Herzog1 enumera trei cai pentru a ajunge la democratia populara: ameliorarea democratiei reprezentative, participarea permanenta a cetatenilor si a actorilor sociali si inventarea unei cetatenii europene.
