Tudorenii sau oamenii locului sunt romani vrednici de toata lauda. Romani cu totii, minoritatile ce au trecut sau mai impestriteaza si acum populatia locului sunt nesemnificative, ortodocsi, s-au strans in jurul micutei lor bisericute de lemn din mijlocul asezarii, bisericuta care nu mai exista, dar in locul ei se inalta falnic, alta biserica, monumentul eroilor ridicat prin contributia satenilor in 1933, uniti intre ei, au fost greu stapaniti de cine nu era pe placul lor.

Acesti oameni au fost buni romani, caci altfel cum am privi noi sacrificiul suprem al celor aproape 300 de tudoreni inrolati in armata tarii in razboaiele pentru Neatarnarea noastra in 1877, in primul mare macel mondial pentru Reintregirea neamului si cazuti in Rasarit sau in Apus in confruntarea dintre fascism si comunism in a doua mare conflagratie mondiala.



Oare ce a fost opozitia incrancenata a tudorenilor fata de comunism, in special fata de colectivizare?
Ei bine acestea probeaza iubirea de tara!

Oamenii locului au dat tarii oameni de valoare in toate sferele vietii sociale si spirituale: preoti si oameni ai catedrei – educatoare, invatatori, profesori pentru toate treptele invatamantului romanesc, doctori in stiinte, militari de la simplu soldat la general de armata, tehnicieni, ingineri, asistenti si medici, muncitori cu inalta calificare, artisti ai scenei dar mai ales ai actului folcloric, rapsozi si mesteri ai condeiului sau pensulei.
Astazi, tudorenii sunt de gasit pe toate meridianele si paralelele Rotundului Albastru. Acolo i-a purtat destinul spre a se realiza.

insa, indiferent unde sunt, ei nu uita satul unde au vazut Lumina, unde se organizeaza de Anul Nou cea mai frumoasa trecere dintre ani din tot spatiul romanismului.