O examinare a lucrarilor existente cu privire la istoria Bisericii crestine releveaza faptul ca cele mai multe dintre ele reflecta o anumita pozitie confesionala sau teologica. Studierea originii si evolutiei crestinismului trebuie facuta in contextul politico-social existent in perioada ultimului secol inainte de Hristos si in primul secol al erei crestine; crestinismul devenind cea mai globala si universala dintre toate religiile care au aparut in Orientul Apropiat si indepartat si pe langa aceasta a influentat decisiv istoria rasei umane.

Crestinismul este religia intemeiata pe invatatura, persoana si viata lui Iisus Hristos si s-a nascut in secolul I, in Imperiul Roman, asa cum apreciaza unii istorici latini precum Tacitus, Suetoniu sau Pliniu cel Tanar, dar aceasta religie ne este cunoscuta, de la originea sa si pana in zilele noastre, in primul rand datorita scrierilor elaborate pe vremea primelor generatii de crestini (cele patru evanghelii). Inca de la inceput Iisus a adunat multimi, a atras ucenici, i-a ales pe cei doisprezece apostoli si procedand astfel, el si-a manifestat vointa de a constitui o institutie, caci, simbolic, cifra 12 aminteste de cele 12 triburi care alcatuiau poporul lui Israel.

Insarcinati sa continue opera lui Hristos, cei 12 apostoli anunta Evanghelia si aduna Biserica in Ierusalim, in toata Iudeea si in Samaria si pana la marginea pamantului (Faptele Apostolilor, 1, 8). Treptat, impreuna cu colaboratorii care ii insotesc, cei 12 intemeieaza comunitati crestine si le organizeaza, infiintand sfaturi de batrani intelepti cu capeteniile sau preotii lor, care asigura conducerea comunitatilor sau diversele servicii ce le sunt necesare.