Cursuri

Curs Actul constitutiv al societatii comerciale

In expunerea de motive a legii de adoptare a O.U.G. 76/2001 privind simplificarea unor formalitati administrative pentru inregistrarea si autorizarea functionarii comerciantilor se manifesta cu urgenta adoptarii a unor reglementari este “justificata de necesitatea stringenta a simplificarii

Curs Cercetare de piata IDIMM

Intreprinzatorul este o persoana fizica autorizata sau o persoana juridica care, in mod individual sau in asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizeaza o societate comerciala in vederea desfasurarii unor fapte si acte de comert in scopul obtinerii de profit prin

Curs Institutionalizarea economiei regionale

Coeziunea teritoriala favorizeaza alcatuirea unor zone care se delimiteaza de restul spatiului national. Aceste unitati teritoiale au o anuita omogenitate economica si/sau o delimitare administrativa prin care se identifica in raport cu alte unitati teritoriale similare. Astfel, actiunile fortelor

Curs Amenajarea turistica a teritoriului

Prezentul curs urmareste: cunoasterea principalelor aspecte legate de strategia de amenajare a teritoriului national si a celor care vizeaza amenajarea turistica a acestuia; prezentarea principalelor concepte, principii, obiective, particularitati care definesc amenajarea turistica, precum si

Curs Geografia Europei

Structura populatiei pe grupe de varsta evidentiaza gradul de imbatranire a populatiei. in Europa Occidentala procentul populatiei cu varsta peste 65 ani este de cca.14% (adica mult peste media globului, 6%). Cel mai mare procent al populatiei de peste 65 ani este in Suedia (18%), in timp ce state

Curs Geografie - Europa

Zona temperata ocupa cea mai mare parte din suprafata continentului: Europa Centrala, Europa Estica, Europa Nordica (cu exceptia nordului Peninsulei Scandinave, a nordului Peninsulei Kola si nordului Campiei Ruse). Se pot distinge doua subzone in cadrul acestei zone climatice si anume: subzona

Curs Tehnici de comunicare

Fiecarei forme de organizare si miscare a materiei ii corespunde un anumit gen de comunicare cu ambianta. Comunicarea verbala in forma ei orala si scrisa - se instituie istoriceste intr-un factor si un mecanism esential al vietii sociale. Comunicarea este supusa unor reguli sociale. Nu se poate

Curs Fundamentele Pedagogiei

In acceptiunea majoritatii specialistilor contemporani, personalitatea este rezultatul interactiunii tuturor proceselor psihice si se refera la organizarea dinamica a unor aspecte de factura cognitiva, afectiv-motivationala si comportamentala intr-o structura bio-psiho-socio-culturala de o inalta

Curs Dreptul Afacerilor - mediul juridic

Pentru intelegerea locului si importantei dreptului in societate pe de o parte iar pe de alta parte in sistemul general al stiintelor se impun clarificari, delimitari ale categoriilor si termenilor avuti in vedere in cadrul prezentului curs: societate, stat, drept, morala, categorii de drept

Curs Drept public

Dreptul - ansamblul normelor juridice edictate sau sanctionate de stat, prin care acesta stabileste drepturile si obligatiile indivizilor, modul de organizare si functionare a puterilor statului, precum si raporturile intre ele si prin care sunt instituite si aparate ordinea si stabilitatea