Referate
Unirea Principatelor, realizata prin dubla alegerea a lui Alexandru Ioan Cuza a fost urmata de realizarea unui program de reforme democratice. Pentru infaptuirea acestora, Alexandru Ioan Cuza si colaboratoriii sai, in frunte cu Mihail Kogalniceanu, au procedat mai intai la organizarea statului
Au fost descries peste 300 de specii de agave, dar numai 200 dintre acestea sunt recunoscute. Majoritatea speciilor sunt monocarpice, in ciuda faptului ca exista unele specii de agave ce pot inflorii de mai multe ori intr-un an. Florile sunt perfecte, avand atat gineceu cat si andoroceu. Multe
Publicitatea a aparut inca de la originile istoriei. Arheologii care au studiat culturile mediteraniene au descoperit diverse marturii care vorbesc despre diverse oferte si organizare de evenimente. Romanii isi pictau zidurile cladirilor pentru a anunta luptele la gladiatori, iar fenicienii isi
Societatea moderna ne ofera foarte multe avantaje, lucruri de care nu ne putem lipsi, insa tot ea ne ofera foarte multe surse de stres, care mai devreme sau mai tarziu isi vor arata efectele negative, transformandu-ne in "persoane stresate". Factorii de stres sunt foarte variabili. Pot fi
Termenul a fost formulat de B.Bleuler, la inceputul secolului. El se referea la dereglari secundare de natura psihogenetica pe care le raporta la o categorie definitorie de tulburari primare. Acestea din urma se regasesc si în autism, si constau in dereglari ale asociatiilor de idei,
Capsulele sunt preparate farmaceutice formate din invelisuri care contin doze unitare de substante active asociate sau nu cu substante auxiliare,fiind destinate administrarii pe cale orala. Gelatina si amidonul folosite la prepararea nvelisului capsulelor,precum si substantele folosite pentru
Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt. Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari, iar altele au de efectuat un surplus de plati . Piata monetara nu este o piata localizata, tranzactiile acestei
Dreptul de proprietate este principalul drept real si cel mai complet drept. Aceasta deoarece, fiind un drept subiectiv, confera titularului dreptului de proprietate exercitarea in putere proprie si in interes propriu a atribustiilor de posesiune, folosinta si dispozitie asupra bunurilor sale
Meyer si Allen (1990, 1991) au incercat sa integreze intr-un model tridimensional marea varietate de conceptualizari ale angajamentului organizational (AO) din literatura de specialitate. Ei au considerat ca definitiile AO de pana la acel moment reflectau ori un atasament afectiv, ori o tema a unor
Mass-media, conform dex-ului este totalitatea mijloacelor de informare a maselor.Aceste mijloace sunt variante: presa sau mijloacele electronice, ca de exmplu televizorul, radioul, blogul, retele de socializare, etc. Dupa cum afirma si sociologul britanic Anthony Giddens in cartea sa intitulata




