Cursuri

Crizele lagarului comunist

Initiativele in materie de politica externa ale lui Tito - care-i conferisera aura unui lider regional (presiunile exercitate asupra Albaniei, in 1946, pentru a o determina pe aceasta sa semneze o serie de acorduri vamale si monetare, care o transformau in a VIII- republica a Federatiei Iugoslave;

Curs Marea Britanie intre 1945-1990

Razboiul a provocat pierderi materiale si umane uriase pentru MB. Flota britanica a fost distrusa in cea mai mare parte a ei. Productia industriala si, pe cale de consecinta, exporturile au scazut. Pe de alta parte, inca din timpul razboiului, MB a inceput sa depinda tot mai mult de SUA. Dupa

Curs Germania intre 1945-1989

Perioada 1945–1949. Dupa razboi, soarta Germaniei avea sa fie decisa de catre aliati. La 5 iunie 1945, reprezentantii SUA, M. Britanii, URSS si Frantei au semnat la Berlin o Declaratie cu privire la infrangerea Germaniei si la preluarea puterii supreme de catre statele semnatare. Potrivit

Curs Franta intre 1944-1981

Debarcarea de la 6 iunie 1944 a reprezentat si inceputul eliberarii teritoriului francez, actiune la care au participat si trupe aflate sub controlul Comitetului francez pentru eliberarea nationala (condus de catre Ch. de Gaulle). Acest organism a devenit guvernul provizoriu al Frantei, condus de

Curs franceza: Le subjonctif

Le subjonctif est par excellence le mode de l’incertitude, de la subjectivité, de la possibilité, du virtuel. Pourtant, certains emplois du subjonctif se rapportent a une action réelle : Bien qu’il soit tres âgé, M. Dupont fait ses courses chaque matin.

Maxilarul si puntea intermediara

Evaluarea ocluziei are o deosebita importanta in stomatologia restauratoare in general, in protectica, in special. Suprafetele ocluzaleale dintilor ce urmeaza a fi restaurate, trebuie sa fie unitati functionale ale sistemului stomatognat al pacientului. Morfologia cuspizilor, a fosetelor,

Securitatea datelor in retele de calculatoare

Inainte de a incepe prezentarea problemelor de securitate sa definim mai intai ce inseamna un sistem IT. IT vine din limba engleza si este prescurtarea pentru information technology: o ramura a ingineriei care se ocupa de folosirea computerelor si a stiintei telecomunicatiilor pentru a primi, stoca

Burse de valori si marfuri

Piata de capital = totalitatea institutiilor si a mecanismulor prin care capitalurile disponibile in economie sunt concentrate si dirijate catre solicitatorii de finantare. Piata de capital este locul unde se intalneste crerea si oferta de capital, persoane ca entitati care au nevoie de bani si

Tulburari ale ocluziei statice si dinamice

In frecvente cazuri, suprafetele de ocluzie maxilara si mandibulara sunt discontinui, intrerupte, limitate, datorita edentatiei partiale intercalate sau terminale, sau datorita malpozitiilor dentare primare si secundare, in unele cazuri, leziuni odontale coronare, confectionarea unor suprafete